Proiect - Pentru Ei
" Pentru Ei " este un proiect care a adus multă bucurie și experiență celor implicați. Șapte adolescenți au decis că vor să facă un bine și să aducă o schimbare. Acest proiect a constat în organizarea unui spectacol caritabil de teatru și stand up comedy, la care au fost prezente 200 de persoane și implicate în mod direct personalități din diferite domenii, care au venit să ia parte la desfășurarea acestuia. Pe parcursul evenimentului, a existat o licitație caritabilă unde au fost puse în vânzare obiecte semnate de vedete precum Ana Maria Brânză, Gheorghe Hagi, Oana Pellea, Liviu Teodorescu și mulți alții. Impactul media a fost unul puternic, care a venit din partea multor televiziuni, posturi de radio și diferite site-uri sau reviste. Tot acest ansamblu a fost creat, deoarece scopul a fost unul nobil și anume acela de a achiziționa singurul scaun de transport performant din cadrul secției de ortopedie de la spitalul Marie S. Curie, în valoare de 1000 de euro. Restul de bani au fost redirecționați către o cauză umanitară, care necesita o operație urgentă în străinătate.
Mai jos am atașat link-ul de la postul tvr în care este prezentat impactul asupra spitalului și finalul proiectului stiri.tvr.ro/mai-mul--i-elevi-ai-unui-liceu-din-capitala-au-donat-un-scaun-performant-sec--iei-de-ortopedie-a-spitalului-marie-curie_833407.html#view .