Percepții și atitudini privind integrarea migranților
Percepții și atitudini privind integrarea migranților
Pe 24 octombrie, de Ziua Internațională a ONU, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, sub coordonarea doamnei cercetător Daniela Albu, un număr mare de elevi de la Colegiul Național Spiru Haret au avut ocazia de a se întâlni cu reprezentanți ai Agenției ONU pentru Refugiați din România (UNHCR), ai Consiliului Național Român pentru Refugiați (CNRR) și ai Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), într-o activitate educativă de amploare dedicată sensibilizării în raport cu problemele de viață pe care le întâmpină emigranții. Integrarea socială este un proces complex cu multe fațete, care, din perspectiva cetățeanului autohton, duce la un trai echilibrat în propria comunitate, poate fi înțeles într-un mod semnificativ diferit față de aceea a unui migrant rupt de comunitatea de origine și aflat într-o situație de viață dificilă sub toate aspectele, atât materiale cât și culturale .
Pentru a veni în întâmpinarea curiozității elevilor, UNHCR România a lansat de curând Kitul educațional "Teaching About Refugees / Predarea-învățarea noțiunilor referitoare la refugiați".
Prof. Cristina Stefan