Daruind vei dobandi! - decembrie 2019

  

            Proiectul ,,Dăruind vei dobândi”  început în anul 2011 a devenit o tradiție în Colegiul Național ,,Spiru Haret”.

            Luni, 16.12.2019, elevii claselor a VI-a și a IX-a H împreună cu doamnele profesor Ana Durac și Cristiana Achim, au participat la o activitate de voluntariat la Centrul de zi pentru copiii cu dizabilități ,,Harap Alb” din sectorul 4.

            Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Părintele Costin Neagu de la Paraclisul ,,Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nectarie”al DGASPC Sector 4, care ne-a povestit despre copiii de la acest centru și despre nevoile lor de a interacționa cu alți copii mai ,,norocoși” ca ei. Când spun mai ,,norocoși” mă refer la faptul că toți copii de la acest centru au probleme de sănătate, având dizabilități locomotorii și psihice.

            Ținând cont de faptul că ne apropiem de cea mai iubită sărbătoare creștină, vestitori ai Nașterii Domnului, spiriștii le-au colindat și le-au oferit daruri copiilor de la Centru.

            Nu știu căt de impresionantă a fost această întâlnirea pentru copii, nu știu care a fost sau care va fi impactul acesteia în sufletele lor, dar știu sigur că tot ce s-a întămplat a fost făcut cu dragoste și multă bucurie.

            Vizita noastră a fost și ea primită cu bucurie, chiar dacă micuții de la centru nu și-o pot exprima așa cum o putem face noi, fără nici un efort. Am avut garanția acestui lucru atunci când doi dintre micuți și-au exprimat dorința de a ne cănta un colind. Chipurile lor radiau de fericire și mândrie atunci când cântau.

            Am ruit dragoste și am dobândit multă bucurie curatâ, nealterată, dezinteresată și pură de la copii care se luptă zilnic să învingă boala.

            Să primiți sărbătoarea Nașterii Domnului cu bucurie, pace și multă iubire!

            Sărbatori binecuvântate și nu uitați să dăruiți!

 

 

Prof. Cristiana Achim